Vlad Voiculescu despre cazul Lucan: Lucan nu este un caz unic. S-a spus ca tara este plina de Lucani

2

Conform unei declaratii date de fostul ministru al Sanatatii, Vlad Voiculescu, medicul Mihai Lucan ar fi incercat sa altereze sau sa distruga probe, dar si sa obtina informatii despre ancheta penala desfasurata de DIICOT si sa ia legatura cu persoane influente.

Vlad Voiculescu,  a fost audiat ca si martor in dosarul medicului Mihai Lucan care este acuzat de delapidarea Institutului Urologie si Transplant Renal din Cluj Napoca. Fostul ministru al Sanatatii, sustine ca medicul Lucan avea informatori chiar si in Ministerul Sanatatii.

“In timpul mandatului meu s-au facut doua anchete la Cluj, la medicul Lucan, ambele au fost transmise parchetului. Pe baza acestor documente si acestei anchete interne s-au stabilit o parte din capetele de acuzare pe care le vedem astazi in spatiul public. 

Dl Lucan nu este un caz unic. S-a spus ca tara este plina de Lucani

Nu cred ca dl Lucan este un caz unic. S-a spus ca tara este plina de Lucani. E pacat ca din numele unui chirurg, cu siguranta foarte talentat, si care a muncit mult pentru a construi o cariera se face astazi un substantiv comun, dar ce s-a intamplat acolo, ceea ce dl Lucan a pastorit, considerand ca Institutul de la Cluj este propria mosie si poate conditia actul medical viata oamenilor, iata de bani, neavand niciun respect pentru reguli, asta ar trebui sa fie o invatatura de minte si asta ar trebui sa fie si pentru noi un exemplu de cum s-ar putea curati sistemul daca am avea putin mai mult curaj. 

Nu sunt lucruri noi pentru mine vis a vis de ancheta respectiva, dar am fost surprins de un lucru: am aflat astazi cine erau oamenii care scoteau documente confidentiale cat si informatii confidentiale din minister si care sunt oamenii care au discutat cu profesorul Lucan, cum se facea ca profesorul Lucan avea de multe ori informatii inaintea mea. Domnul Lucan stia cand vor avea loc controalele, stia ce va fi controlat, stia de asemenea care sunt concluziile, stia o multime de lucruri care tineau de treburile interne ale ministerului. Nu pot sa va spun cine, dar sunt sigur ca aceste nume vor fi in spatiul public.

Eu ma astept ca din dosarul domnului Lucan sa dijuga altele si ma astept sa se faca putina curatenie in aceasta panza de paianjen care este in sistemul de Sanatate. Ma astept sa ne uitam cu atentie la subiectul transplantului.

Ceea ce s-a intamplat la Cluj nu este deloc unic si lucrurile sunt cat se poate de evidente si cat se poate de grave. Alocarea organelor nu respecta niciun fel de regului.”

Pe contul personal de Facebook, fostul ministru al Sanatatii, Vlad Voiculescu a publicat si mecanismul prin care medicul Lucan a proceda:

“Care este cea mai simplă metodă pentru a te asigura că poți fura liniștit?

Simplu: să îți faci singur regulile! Sau… și mai simplu, să nici nu le faci. Dacă nu ai reguli, nimeni nu te mai poate acuza de nimic.

Așa au procedat și mai-marii transplantului din România, cu domnul Lucan în frunte.


FENTA 1
S-a înființat Agenția Națională de Transplant (ANT) dar nu i s-au dat atribuții.


FENTA 2
La 5 ani de la înființare (2009), se înființează Registrul Național de Transplant și se emite un Ordin de Ministru care stabilește ca obligație legală a Consiliului Științific al ANT elaborarea regulamentului de alocare a grefoanelor de organe, ţesuturi şi celule.


FENTA 3
La 7 ani de la înființare (2011), Corpul de Control constată că Registrul nu funcționează; cât despre regulamentul de alocare a organelor care trebuia să fie făcut de Consiliul Științific… nici atât. Se stabilesc noi termene, responsabili, etc.

Cine era membru în Comisia de Control? Domnul #Bodog.
Cine era președintele Consiliului Științific al ANT? Domnul #Lucan.
Cine era directorul general al ANT? Domnul Luscalov, mâna dreaptă a domnului Lucan.


FENTA 4
În 2016, incepem controlul în transplant… de la periferia care devenise centru: ICUTR Cluj, feuda domnului Lucan.

Amenințările nu țin.
Telefoanele nu ajung unde trebuie.

Domnul Lucan vine la București și împreună cu membri Consiliului Științific și veșnicii șefi ai transplantului… organizează cu sprijin de la partid și de la câțiva jurnaliști de butonueră o campanie media întru defăimarea mea și a șefului corpului de control de la MS. 
… “S-a oprit transplantul!” 
… “Vrea să ducă pacienții la Viena!” 
… “Ministrul Vlad Voiculescu vrea sa dezmembreze morții români si să le trimită toate organele in străinătate”


FENTA 5
În 2017, la ore după preluarea mandatului, domnul #Bodog îl demite pe șeful Corpului de Control, cel care coordonase personal întreaga ancheta din transplant la solicitarea mea.

Domnul #Lucan stă liniștit, primul nou control vine abia după 6 luni și totul se rezolvă, ca-ntre băetzi, cu un hotel și un vin bun și niște promisiuni, deh.


IN LOC DE EPILOG
Sute sau mii de români au murit pe lista de așteptare, sperând probabil într-o minune.

Sute sau mii de români au trăit doar pentru că s-au împrumutat, și-au vândut casa, mașina, vaca.

Domnul #Lucan face drumuri ceva mai dese la poliție și parchet, in continuare însă sunt sigur că se consideră nevinovat și nedreptățit.

Regulament pentru alocarea oganelor încă nu există, deși eu am cerut-o în calitate de ministru din nou în scris iar controalele din 2016 au arătat cât se poate de clar că drepturile pacienților sunt călcate în picioare, că banul sau faima sunt de prea multe ori monede de schimb pentru viață și că oamenii aceștia au furat de la oameni și de la stat, fără limită.

Domnul #Bodog este ca o floricică. Nu a văzut, nu a auzit. Nu a fost în comisia de control care a sesizat ilegalitățile de mai sus, nu a fost directorul direcției responsabile din MS pentru ani de zile, nici șef de cabinet de ministru, nici secretar de stat, nici secretar al Comisiei de Sănătate din Parlament, nici ministru de mai bine de 1 an.


CONCLUZIE
Care este cea mai simplă metodă pentru a te asigura că poți fura liniștit?

Simplu: îți faci singur regulile! 
Sau… și mai simplu, nici nu le faci. Dacă nu ai reguli, nimeni nu te mai poate acuza de nimic.

Și dacă totuși ai reușit să încalci chiar și regulile acelea puține pe care ți le-au făcut alții… trebuie să îți faci tu, legea ta!

Și acesta este motivul pentru care domnul Bodog și acoliții dânsului, în frunte cu coechipierii domnului #Lucan precum domnul #Zota și alții, lucrează la o lege a transplantului (deja în transparență) care elimină orice regulă și lasă selecția primitorului de organ strict la mâna șefilor de clinică… adică a membrilor eterni ai Consiliului Științific al ANT, cei de la care odată s-ar fi așteptat în urmă cu vreo 10 ani… regulile!”

Share.