Ziua Mondială a Osteoporozei

Ziua Mondială a Osteoporozei

0

osteoporozaZiua Mondială a Osteoporozei va fi marcată pentru al doilea an consecutiv în București, în perioada 18-20 octombrie 2013, prin acțiuni de comunicare menite să crească nivelul de informare a profesioniștilor în sănătate, a pacienților și, nu în ultimul rând, a publicului larg cu privire la această afecțiune.
Evenimentul este organizat de compania de comunicare medicală Houston NPA, în parteneriat cu Societatea Română de Osteoporoză și Boli Musculoscheletice și Asociația pentru Prevenirea Osteoporozei din România.

Anul acesta organizatorii au rezervat 2 zile pentru conferința cu caracter interdisciplinar dedicată specialiștilor implicați în prevenția, diagnosticul, tratamentul și monitorizarea osteoporozei. Astfel, vineri (între orele 14-20) și sâmbătă (între orele 9:30-14) Hotelul Howard Johnson București va deveni polul de discuții pe tema osteoporozei, iar sâmbătă (între orele 12-14) pacienții vor putea participa la un workshop special tot în cadrul aceluași hotel. Evenimentul este creditat, fiind acordate 12 EMC pentru medici și 14 EFC pentru farmaciști. Detalii pe site-ul evenimentului www.ziuaosteoporozei.ro. Taxele de participare pentru cadrele medicale variază între 50 și 130 de lei, fiind reduse până pe 1 octombrie. Pacienții beneficiază de intrare gratuită la workshop.

Într-un interviu acordat companiei de comunicare medicală Houston NPA, Conf. Dr. Daniel Grigorie (președintele SROBMS) a adus câteva precizări importante cu privire la osteoporoza în România:
Î: Care sunt principalele teme care vor fi dezbătute în cadrul conferințelor organizate de Ziua Mondială a Osteoporozei 2013?

Conf. Dr. Daniel Grigorie: Sunt teme de actualitate, unele avangardiste, care reflectă atât nivelul curent de cunoștere a mecanismelor bolii, cât și abordări terapeutice noi și strategii practice de evaluare a pacientului de către medicina de familie. Aș enumera câteva: evalurea riscului de fractură cu modelul românesc de FRAX; sistemul musculo-scheletic ca țintă terapeutică; concepte noi în osteoporoza severă; deficitul și suplimentarea cu calciu și vitamina D; vârstnicul cu sindrom de fragilitate; osteoporoza la bărbați; reabilitarea pacientului cu osteoporoză și vindecarea fracturilor; teme de nutriție.

Î: Ediția din acest an a evenimentului aduce în premieră un workshop practic dedicat pacienților. Cât de importantă este comunicarea directă cu pacienții pe o astfel de afecțiune? Considerați că o apropiere a specialistului față de pacient poate influența complianța la tratament?

Conf. Dr. Daniel Grigorie: Educația cu privire la osteoporoză este o componentă esențială a managementului acestei boli. Osteoporoza este o boală silențioasă, cu excepția momentului fracturării, iar implicarea pacientei în diagnosticul precoce (când ar trebui să se gândească la osteoporoză, ce teste sunt utile) este esențială în prevenirea primei fracturi. Pe de altă parte, în osteoporoză nu trebuie să abandonezi niciodată, pentru că afecțiunea se poate trata la orice vârstă, iar tratamentele de azi sunt eficiente în stoparea fracturilor. Angajarea pacientei în decizia terapeutică, monitorizarea evoluției bolii și modificarea stilului de viață (nutriție, exerciții fizice) reprezintă factorii esențiali pentru complianța la tratament; se știe că durata tratamentului se măsoară în ani și numai pacientele compliante pot beneficia de eficacitatea cunoscută a medicației.

Î: Care sunt primele semne care anunță osteoporoza – sau scăderea densității osoase? Când ar trebui să ne îngrijorăm și să mergem la medic pentru investigații amănunțite?

Conf. Dr. Daniel Grigorie: Osteoporoza este o boală nedureroasă (cu excepția fracturilor) și esențial pentru diagnosticul precoce (înaintea primei fracturi) este efectuarea testului diagnostic (densitometrie osoasă DXA) sau calcularea riscului de fractura (testul FRAX: www.shef.ac.uk/FRAX) daca pacienta/-ul se află în situațiile de risc cunoscute: menopauză precoce (înainte de 40 ani) sau are peste 65 ani, tratamente cortizonice, antecedente familiale (dacă părinții au avut fractură de șold), boli endocrine, digestive, etc. Este extrem de important ca pacienta/-ul să se adreseze medicului pentru un consult amănunțit pentru osteoporoză dacă a suferit deja o fractură.

Î: Campania globală a Fundației Internaționale a Osteoporozei are drept mesaj central: Strong Women make Stronger Women. Accentul este pus atât pe prevalența mai mare a bolii în rândul femeilor, cât și pe importanța factorilor psihologici în managementul bolii. Cum putem concretiza acest mesaj în tratarea femeilor cu osteoporoză din România? Cum putem încuraja solidaritatea și coeziunea între femei care se confruntă cu boala oaselor fragile, dar și între pacientele cu osteoporoză și rudele sau prietenele acestora?

Conf. Dr. Daniel Grigorie: Mesajele anuale ale IOF, la care societatea noastră (SROBMS) este membru activ, se referă la rolul esențial al educației în managementul acestei boli frecvente și silențioase. Manifestările ocazionate de Ziua Mondială a Osteoporozei răspund acestei cerințe de cunoștere a bolii, de împărtășire a experienței personale cu boala și întăresc încrederea pacientelor în ele însele și într-un viitor personal fără imobilitate și suferințe. Exemplul personal al pacientelor cu osteoporoză care au reușit să-și mențină o viață activă este recunoscut și de IOF care a lansat recent proiectul „Femeia de oțel” în scopul popularizării femeilor care au luptat cu succes cu osteoporoza.

Î: Dumneavoastră ați coordonat echipa care a dezvoltat modelul românesc de FRAX. Ce este FRAX-ul și cum/dacă este utilizat acest instrument în practica medicală curentă?

Conf. Dr. Daniel Grigorie: FRAX-ul este un algoritm computerizat simplu care calculează riscul de fractură de șold și alte fracturi importante (umăr, vertebre, pumn) pe următorii 10 ani; important pentru România este că acest instrument validat și recomandat de OMS funcționează și fără măsurarea densității osoase, ceea ce îl face extrem de accesibil. Modelul românesc este rezultatul eforturilor coroborate ale echipei OMS (prof.dr J.Kanis) și echipei Societății Române de Osteoporoză (conf.dr.D.Grigorie) și poate fi accesat gratuit pe site-ul OMS (www.shef.ac.uk/FRAX). SROBMS a făcut eforturi susținute pentru educarea și informarea medicilor români, în special la nivelul medicinei primare, dar trebuie ca Ministerul Sănătății să îl recunoască pentru a deveni obligatoriu în evaluarea pacienților. FRAX-ul este inclus în ghidurile de osteoporoză în toate țările dezvoltate din UE.

Î: Care considerați că este nivelul de informare în ceea ce privește osteoporoza în România? Reprezintă o problemă de sănătate publică?

Conf. Dr. Daniel Grigorie: Osteoporoza este considerată de OMS o boală de sănătate publică, prin frecvență, morbiditate (1 din 3 femei și 1 din 5 bărbați peste 50 ani vor face o fractură) și costuri. România îndeplinește parțial criteriile, mai ales că are de multă vreme un program național finanțat de stat, dar de mici dimensiuni. În același timp, România are instrumentele necesare (praguri de investigare, diagnostic și tratament bazate pe FRAX) pentru a dezvolta un program de amploare (nu neaparat cu finantare sensibil mai mare!) bazat pe studii de cost-eficiență. Acest demers necesită introducerea FRAX-ului în ghidul de osteoporoză și obligativitatea acestuia.

Interviu acordat Houston de către Conf. Dr. Daniel Grigorie – președinte SROBMS, coordonator manifestare Ziua Mondială a Osteoporozei 2013, Institutul Național de Endocrinologie „ C.I. Parhon”, UMF Carol Davila

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.