Directorul general al ROMATSA – instituție scoasă vinovată, într-un raport guvernamental, pentru modul defectuos în care a acționat după ce un avion, cu o echipă medicală de transplant s-a prăbușit în Munții Apuseni – a demisionat. Și colonelul Ion Burlui, șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, a renunțat la funcție. Interesant, cu toate aceste demisii, nimeni nu-și impută ceva în legătură cu intervenția, catalogată un eșec de premierul Victor Ponta.
“Demisia este un act unilateral. În atmosfera creată, nu mai puteam să-mi exercit funcţia de manager. ROMATSA are nevoie de stabilitate. Nu am nimic să-mi reproşez. Am demisionat numai pentru liniştea şi stabilitatea instituţiei”, a afirmat cel care, până miercuri, a fost directorul general al ROMATSA, Aleodor Frâncu, notează Mediafax. Valentin Cimpuieru, directorul departamentului tehnic-dezvoltare, a preluat, interimar, postul de conducere. Și directorul de operaţiuni al ROMATSA, Bogdan Donciu, a solicitat eliberarea din funcţie.
Și șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, colonelul Ion Burlui, și-a dat demisia, anunță B1 Tv. Anterior, el declarase: ”Nu aştept să îmi ceară cineva demisia pentru că sunt în măsură să o depun singur. Eu nu îmi imput nimic”.
S-a vehiculat că i se va cere demisia ministrului liberal de interne Radu Stroe. “În momentul în care PNL va dori să schimbe un ministru, îl va schimba, adică va cere premierului revocarea. Aceasta a fost decizia primului-ministru, în baza raportului pe care vicepremierul Gabriel Oprea l-a făcut şi am fost de acord cu ea. În niciun fel, domnul prim-ministru nu a sugerat, măcar, demisia ministrului de Interne şi eu m-am opus. Să fie foarte limpede că avem un Executiv, avem nişte proceduri, există o răspundere specifică a Executivului şi în sensul acesta este foarte important ce a propus premierul”, a declarat Crin Antonescu, într-o declarație televizată. Radu Stroe a răspuns scurt, atunci când a fost întrebat de presă dacă își va da demisia: ”Nu”.
Surse citate de HotNews sugerează varianta unui troc Antonescu – Ponta: primul a cerut, dacă demisionează Radu Stroe de la Interne, s-o facă și pesedistul Mircea Dușa de la MApN, ”astfel incat costurile de imagine să fie împărțite”, așa că premierul ar fi avansat soluția demisiilor din eșalonul doi, mai convenabilă.