Nu e o glumă, această ”dietă” asigură slăbire garantată, prin alergătură, ridicarea de sacoșe pline și… nervi. Studiul nu s-a făcut în România, ci în Marea Britanie, unde s-a calculat că, înaintea și în timpul sărbătorilor de iarnă, ”dieta” constând în goana prin supermarketuri, împingând un cărucior plin, duce la pierderea aproape 2.000 de calorii. Se parcurg, pe parcursul ”nebuniei” dinainte de Crăciun și Anul Nou, în medie, 32 de kilometri, iar pentru fiecare din aceștia consumi aproximativ 60 de calorii.
”Dieta prin shopping” ar trebui folosită din plin, pentru că sărbătorile de iarnă adaugă kilograme în plus celor mai mulți dintre noi. S-a calculat că, în medie, o persoană se va îngrăşa cu aproape două kilograme între Crăciun şi Anul Nou.
”Dieta” este însă palidă în comparație cu abundența culinară din perioada sărbătorilor de iarnă. Un sondaj arată că, numai de Crăciun, se consumă – la celebrele mese încărcate cu produse tradiționale, mezeluri, fripturi și dulciuri – peste 8.500 de calorii, în timp ce necesarul zilnic, potrivit unor calcule, la un bărbat cu vârsta de 35 de ani, cu greutatea de 75 de kilograme și având 1,85 metri înălțime, nu ar trebui să depășească 1.900 de calorii.
Și dacă nu dă rezultate la greutatea corporală, un lucru e sigur. ”Dieta” constând în alergătura prin supermarketuri duce la slăbirea garantată a… portofelului.
Sursa: dailymail.co.uk, www.slabsaugras.ro/