HOSPICE Casa Sperantei lanseaza spotul video al Campaniei „DA CULOARE TIMPULUI LOR!”

0

HOSPICE Casa Sperantei a lansat spotul video al Campaniei „DA CULOARE TIMPULUI LOR!”, privind redirectionarea a 2% din impozitul pe venit pentru ingrijirea bolnavilor incurabili si a familiilor acestora. Spotul, fidel conceptului de campanie realizat in interiorul organizatiei, a fost produs de catre o echipa de studenti ai Facultatii de Film din cadrul Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale” (UNATC).

Conceptul este centrat pe ideea de apartenenta a fiecarui individ la propria familie. Legatura sufleteasca dintre acesta si cei dragi lui face ca diagnosticarea cu o boala incurabila sa nu il afecteze doar pe el, ci pe toti cei pe care acesta ii iubeste. Ingrijirea paliativa acordata de HOSPICE Casa Sperantei este menita sa imbunatateasca viata bolnavilor incurabili si sa ofere confort familiilor acestora. Este modalitatea prin care clipele petrecute impreuna pot capata culoare.

Spotul, regizat de Sebastian Condurache, a fost filmat in Centrul de Ingrijire Paliativa al HOSPICE Casa Sperantei din Bucuresti si a beneficiat de participarea actorilor Ana Maria Balescu, Cristian Neacsu si a copiilor David Larion si Madalina Georgiana Pirvu, care au aparut si in materialele vizuale ale Campaniei „DA CULOARE TIMPULUI LOR!”, lansata in luna ianuarie 2016. Voice-over-ul spotului a fost asigurat de Marius Vintila.

Echipa de filmare a fost formata din Lorand Gabor, Dorian Negrila, Elena Martin (asistenti regie), Cristi Staicu (director de imagine), Ana Mares, Elena Bolintiru, Dimitriu Dan, Felicia Vantu, Andrei Costache, Claudiu Jegan, Adrian Simioniuc (asistenti imagine), Alexandru Ovidiu Stoica (montaj si sunet), Petre Osman (priza directa sunet), Elena Constantin (scenografie si costume) si Constantina Mis (machiaj).

Colaborarea dintre HOSPICE Casa Sperantei si Facultatea de Film a beneficiat de sustinerea decanului facultatii, Conf. Univ. Dr. Ovidiu Georgescu si de cea a rectorului UNATC, Conf. Univ. Dr. Nicolae Mandea.
Spotul „DA CULOARE TIMPULUI LOR!” poate fi vizionat pe Youtube https://youtu.be/3XKARrz7mjA si va fi difuzat pe posturile Acasa TV, Acasa Gold TV, Pro TV, Pro Cinema, MTV, Sport.ro, Pro TV International, TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR HD, posturile regionale TVR din Iasi, Cluj, Timisoara, Tg-Mures, Craiova, Prima TV, dar si pe televiziunile si statiile locale din Brasov.

Orice persoana poate redirectiona 2% din impozitul pe venit catre HOSPICE Casa Sperantei daca a fost salariata in 2015, prin completarea formularului 230, eliberat de Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF). Persoanele care au obtinut venituri din activitati independente pot redirectiona cei 2% prin completarea formularului 200 eliberat de ANAF. Ambele formulare pot fi descarcate de pe site-ul doilasuta.hospice.ro, acolo unde se gasesc si informatii privind depunerea lor, pana la data de 25 mai 2016, la ANAF.

Campania „Da culoare timpului lor!” este sustinuta de: Fotograful tau, EY Romania, Coresi Shopping Resort, Vegis, Camera de Comert si Industrie Covasna, Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti, RAT Brasov, Electrica Furnizare SA, Academia de bricolaj, TVR, Pro TV, Prima TV, Digi FM, Pro FM, Europa FM, Radio Brasov, Nova Press, Star FM, radio Tg-Mures, Spectacular, Vision Media Plus, Zipper, Pretul zilei, Metroopola Brasov, Agerpres, Media Expres, Big Print, Cocor MediaChannel, Hotnews, Capital, Puterea, Revista CARIERE, Business Review, Itsy Bitsy FM, Getica, Elevate, Televiziunea Medicala, Spin Media, Proud to be Romanian, Media Bloc, Psychologies.

HOSPICE Casa Sperantei, organizatie non-profit infiintata in 1992 la Brasov, a introdus conceptul de ingrijire paliativa in Romania. HOSPICE este cea mai mare fundatie din tara, care ofera gratuit servicii specializate de acest tip.

Organizatia isi desfasoara activitatea in Brasov si Bucuresti, ingrijind copii si adulti diagnosticati cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de ingrijire paliativa, care sunt oferite in centre de zi, ambulatorii si unitati proprii pentru internare, la domiciliul pacientilor si in spitalele partenere.

HOSPICE Casa Sperantei dezvolta ingrijirea paliativa la nivel national si international prin informare, prin programe educationale dedicate profesionistilor, pacientilor si comunitatii si prin imbunatatirea legislatiei in materie.

Share.

Leave A Reply