Incendiu cu numeroase victime! Spitalele – suprasolicitate. Apelul MS (VIDEO)

0

Incendiu cu consecinte cumplite, vineri noaptea, intr-un club din Bucuresti: numerosi morti si raniti! Au fost mobilizate zeci de masini ale SMURD si ambulante. A intrat in vigoare planul rosu de interventie, iata ce a cerut Ministerul Sanatatii!

Ministrul de Interne Gabriel Oprea si secretarul de stat Raed Arafat sunt la fata locului si vorbesc de 25 de morti si cel putin 88 de raniti.

“Este o mare tragedie. Este celula de criza la nivelul Guvernului. E alarma generala in MAI. L-am informat si pe domnul presedinte Iohannis. Sunt 25 de morti, toate fortele disponibile”, spunea Gabriel Oprea. Raed Arafat a adaugat: “Sunt foarte multe victime care au ajuns la spital. Urmeaza sa sprijinim spitalele care sunt suprasolicitate, sa mutam ranitii de la un spital la altul”.

Este plan rosu de interventie – acesta intra in vigoare doar in cazul unor accidente colective, calamitati şi dezastre!

Ministerul Sanatatii a facut apel la donarea de sange, iar Raed Arafat a anuntat un numar de telefon unde pot suna membrii familiilor si prietenii celor care au fost in club vineri seara – 021 206 9291.

Clubul Colectiv gazduia un concert al trupei Goodbye to Gravity, prilejuit de lansarea unui nou album.

UPDATE 1. O situatie a distributiei ranitilor, pe spitale, arata astfel: Spitalul Floreasca – 50 de persoane, Spitalul de Arsi – 27 de persoane, Spitalul Elias – patru persoane, Spitalul Militar – patru persoane, Spitalul Sf. Pantelimon – trei persoane, Spitalul Judetean Ilfov – o persoana, Spitalul Sf. Ioan – noua persoane, Spitalul Bagdasar – 24 de persoane, Spitalul Municipal – 16 persoane, Spitalul Coltea – sapte persoane.

“O parte dintre aceste persoane, cele care au fost duse cu ambulantele mai ales, sunt in stare grava si au necesitat intubatia, motiv pentru care a trebuit sa relocam aparate de ventilat pentru spitalele respective”, a afirmat Raed Arafat. 56 victime au necesitat stabilizare, 14 dintre ele sunt in stare extrem de grava. Potrivit unor surse, unii supravietuitori au arsuri si pe 70% din suprafata corpului! Alte 55 de persoane au ajuns in spitale cu rani mai usoare.

UPDATE 2. Initial s-a afirmat ca a fost vorba despre o explozie, urmata de un incendiu cu degajare masiva de fum. Unii martori sustineau apoi ca a fost doar un incendiu: in timpul concertului, artificiile lansate au aprins buretele fonic, iar ulterior focul s-a propagat la tavan. Bucati din acesta s-au desprins si au cazut peste persoanele din club – circa 250, dupa unele estimari. Flacarile au izbucnit in jurul orei 22:15. S-a produs o busculada, iar tinerii au incercat sa scape, cuprinsi de panica, din mijlocul fumului inecacios. Unii au suferit arsuri grave.

UPDATE 3. Au aparut imagini din momentele urmatoare tragediei: echipajele medicale acordau primul ajutor in mijlocul strazii!

UPDATE 4. Ministrul Sanatatii Nicolae Banicioiu, in direct la Digi24:

“Vreau sa va spun ca toata lumea, in momentul de fata, este in dispozitiv si se fac toate eforturile pentru a-i salva pe oameni. Voiam sa clarific chestiunea cu donarea de sange. Exista foarte multi oameni care vor sa ajute si o pot face maine, la Centrul de Transfuzii din Piata Victoriei si la Spitalul Municipal, de la ora 8:00.

Pentru noaptea aceasta, exista suficiente rezerve de sange pentru toate spitalele, iar pentru cazuri exceptionale avem deschisa unitatea de transfuzii din Bucuresti si in noaptea asta. (…) Spitalele din Bucuresti aveau numarul de pacienti pe care il aveau in mod obisnuit. Evident ca s-au luat toate masurile, pentru a putea face fata acestei situatii exceptionale. Este posibil sa redirectionam pacienti catre alte spitale. In momentul de fata se incearca stabilizarea pe spitalele de urgenta unde au fost aduse victimele”.

Au fost lansate apeluri pe Facebook. De pilda: “Pe acest event ne mobilizam sa donam sange si plasma pentru transplanturi. Vorbim despre 26 de morti si peste 140 de raniti, majoritatea grav. In aceasta noapte NU se poate dona. Toate spitalele si CTS-ul ne asteapta sa donam abia dupa ora 8:00-9:00, conform programului. Ne vom mobiliza la prima ora”.

UPDATE 5. MAI anunta: ora 2:36s-a finalizat interventia pentru salvarea persoanelor surprinse de incendiul din zona centrala a Capitalei. 27 de persoane au decedat. 162 de persoane au fost transportate la urmatoarele spitale: Spitalul Floreasca, Spitalul de Arsi, Elias, Spitalul Militar, Sf. Pantelimon, Spitalul Judetean Ilfov, Sf. Ioan, Bagdasar, Spitalul Municipal, Spitalul Coltea, Budimex si Spitalul Grigore Alexandrescu. S-a solicitat sprijinul Ministerului Apararii Nationale pentru utilizarea Spitalului Militar Central daca situatia o impune.

Primul apel la 112 a fost înregistrat la ora 22:36, iar primele echipaje medicale de interventie au ajuns la fata locului la 22:43, precizeaza MAI.

Vicepremierul Gabriel Oprea a convocat la sediul Guvernului Romaniei, sambata, Comitetul National pentru Situatii Speciale de Urgenta. Familiile victimelor pot obtine informatii suplimentare despre starea acestora sunand la urmatoarele numere de telefon puse la dispozitie de Ministerul Afacerilor Interne: 021/2069291, 021/3130605, 021/2069283, 021/2648704, 021/2648525, 021/2069375 si 021/3122547..

UPDATE 6. Presedintele Romaniei Klaus Iohannis ia in calcul posibilitatea de a declara doliu national:

“Sunt cutremurat si profund indurerat de tragicul eveniment care s-a produs in aceasta seara in centrul Capitalei. Este un moment foarte trist pentru noi toti, pentru natiunea noastra si pentru mine personal. in aceste momente dureroase, imi exprim intreaga compasiune si solidaritate fata de familiile celor afectati de aceasta tragedie. Totodata, asigur familiile afectate de acest eveniment zguduitor de intregul sprijin al celor implicati in operatiunile de salvare si ii rog sa aiba incredere ca institutiile responsabile depun toate eforturile pentru ca efectele catastrofei sa fie cât mai limitate. Va chem pe toti sa fim alaturi de familiile indurerate si sa dam dovada de solidaritate si de compasiune”.

Share.

Leave A Reply