Centrele care sprijină dependenţii de droguri au rămas de ieri fără finanţare. Mai multe ONG-uri au ieșit luni în stradă pentru a trage un semnal de alarmă asupra urmărilor grave pe care le poate avea sistarea finanţării respectivelor programe. În țara noastră există doar patru centre care sprijină dependenții de droguri, două la București, unul la Constanța și unul în Timișoara.
“Dacă folosesc între ei seringile există riscul de a se transmite HIV, hepatita B, C. Oricum majoritatea au hepatita C tocmai din cauza faptului că au folosit în comun seringile”, a declarat Otilia Lăzărescu, reprezentant al Asociaţiei Anti SIDA Timişoara. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii susţin, însă, că au alocat din timp fondurile necesare pentru achiziţionarea seringilor. “ Informăm opinia publică că MS a alocat din timp fondurile necesare pentru achiziţia seringilor respective. În scopul îndeplinirii acestui segment din programul de prevenţie HIV/SIDA, unitate de implementare a fost desemnat Institutul de Boli Infecţioase „Prof Dr Matei Balş”, care a asigurat punerea la dispoziţie a ONG-urilor solicitante a seringilor necesare acestei activităţi. Unele ONG-uri sunt nemulţumite de seringile puse la dispoziţie atât de Institutul de Boli Infecţioase „Prof Dr Matei Balş”, cât şi de Agenţia Naţională Antidrog şi au returnat seringile primate.”, se arată într-un comunicat al ministerului.
Ministerul Sănătății a mai precizat că se va consulta cu ONG-urile şi vor căuta, împreună, soluţii pentru rezolvarea acestei probleme.
Reprezentanții Asociației din Timişoara au făcut demersuri pentru a obţine finanţare de la Consiliul Judeţean pentru continuarea activităţii. Ar fi nevoie de aproximativ 34.000 de euro pe an.
“Activitatea noastră nu include numai sprijinul persoanelor care consumă droguri. Sunt și persoane care practică sexul commercial, persoane fără adăpos, și vorbim aici de pachete de testare pentru HIV, hepatite, seringi pentru consumatori, prezervative”, a mai spus Otilia Lăzărescu. Aceste centre oferă servicii de schimb de seringi, tratament şi sprijin pentru consumatorii de droguri injectabile, servicii care salvează vieţi. Mai mult, se fac economii considerabile având în vedere că statul plăteşte 6000 de euro pe an pentru un tratament HIV, iar seringile costă doar 500 de euro pe an.
Centrul de la Timişoara are şi un serviciu mobil de asistenţă, cu o maşină de tip ambulanţă. Și asta pentru că muți nu vin la centru. În plus, costurile sunt mult mai mici. Astfel, o echipă formată din medic, lucrător social şi asistent social se deplasează în zonele în care sunt oameni şi copii ai străzii- consumatori de droguri şi
, femei care practică prostituţia sau persoane de etnie romă.
