Timisoara: ambulatorii modernizate si dotate cu echipamente medicale

0

Ambulatoriile de la mai multe spitale timisorene vor fi modernizate si dotate cu echipamente medicale! Un contract in acest sens, in valoare de zeci de milioane de lei, a fost semnat, marti, la Timisoara, in cadrul Regio-Programul Operational Regional pentru proiecte din Regiunea Vest.

Ce echipamente medicale vor fi cumparate

Contractul semnat de Sorin Maxim, director al ADR Vest, si Titu Bojin, presedintele CJT, vizeaza ambulatoriile de la Spitalul Judetean, Casa Austria, Clinica de Ortopedie, Pediatrie Bega, ORL adulti si copii de la Clinica Bega si Obstetrica Ginecologie de la Bega, noteaza Ora de Timis. Valoarea acestui proiect depaseste 56 de milioane de lei, suma acoperita de contractul semnat marti este de aproape 42 de milioane de lei, restul banilor provenind din fondurile administratiei judetene.

Printre echipamentele ce vor fi achizitionate se numara un elastograf pentru gastroenterologie, un computer tomograf pentru neurochirurgie si un aparat RMN 3 Tesla, alaturi de computere si mobilier.

Proiect vizand reabilitarea unui ambulatoriu si la Hunedoara

Proiectul „Reabilitare, modernizare si echiparea ambulatoriului integrat al Spitalului Municipal Dr. Alexandru Simionescu Hunedoara” trebuie implementat in 13 luni pe parcursul carora se va reabilita si moderniza infrastructura ambulatoriului prin realizarea de lucrari de reabilitare termica si functionala pe o suprafata desfasurata de 1680 mp si se va imbunatati dotarea cu echipamente a cabinetelor de specialitate din ambulatoriu, preciza acum o luna ADR Vest.

Prin implementarea acestui proiect, ambulatoriul si pacientii sai vor beneficia de 12 cabinete medicale modernizate si de 56 de echipamente noi achizitionate. Circa 280 de pacienti vor beneficia zilnic de infrastructura de sanatate reabilitata. Valoarea totala a proiectului este de aproape 5 milioane de lei, o mare parte din bani provenind din fonduri nerambursabile.

Legat de segmentul vizand reabilitarea, modernizarea, echiparea infrastructurii serviciilor de sanatate al Regio-Programul Operational Regional au fost depuse 26 de proiecte cu o valoare a finantarii nerambursabile de 44,53 milioane euro. Dintre acestea, au fost contractate 18 proiecte cu o valoare nerambursabila de 31,06 milioane euro, iar 6 proiecte – cu o valoare a finantarii nerambursabile de 3,54 milioane euro – au fost respinse.

Share.

Leave A Reply