Primul serviciu telefonic de sfat medical pediatric de urgență la Cluj

0

La Cluj, funcţionează, de trei luni, primul serviciu telefonic de sfat medical pediatric de urgență din România.

serviciu telefonic de sfat medical pediatric de urgență

Serviciul telefonic de sfat medical pediatric de urgență a înregistrat până în prezent peste o mie de apeluri, iar dintre acestea mai mult de jumătate au fost cazuri rezolvate telefonic, fără a mai fi nevoie ca părinții să ajungă cu copiii la camera de gardă a Spitalului de Urgență.

Astfel, serviciul telefonic de sfat medical pediatric de urgență, “Peditel”, în cele două luni și jumătate au fost primite 1.100 de apeluri telefonice, dintre care peste 600 au fost cazuri soluționate telefonic.

“Sute de părinți nu au mai fost nevoiți să bată drumul până la spital. Părinții sună pentru febră, tuse, ajustări ale medicației, vărsături, diaree, acestea sunt motivele principale. Toate feed-backurile de la părinți sunt foarte bune. Sincer să fiu, nu mă așteptam să nu fie reclamații. Este un lucru care merge. Când medicul de familie are 20 de consultații pe zi și nu mai poate primi nici urgențele majore, atunci efectiv părintele ce putea să facă, decât să ia copilul să fugă cu el la Urgențe. Așa acum sună la 1791 24 de ore din 24, șapte zile din șapte”, a declarat directorul medical al Spitalului de Urgență pentru Copii Cluj, Călin Lazăr.

serviciu telefonic de sfat medical pediatric de urgență

Serviciul telefonic de sfat medical pediatric de urgență este deservit în prezent de 34 de medici care lucrează în ture pentru asigurarea activității serviciului telefonic de sfaturi medicale de urgență pediatrică.

“La început firește medicii, colegii mei, au avut reticențe pentru că actul medical presupune un examen obiectiv, ori noi prin acest serviciu nu putem intra în contact direct cu bolnavul. Deci cu atât mai mult medicii au avut curaj și activitatea lor este foarte importantă”, a declarat managerul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj, Cornel Aldea.

Serviciul telefonic de sfat medical pediatric de urgență are o colaborare și cu Serviciul 112, acesta din urmă fiind apelat de medici atunci când este depistat un caz foarte grav de copil bolnav. Coordonatorii serviciului de asistență telefonică pentru urgențe pediatrice speră să poată extinde această colaborare cu serviciul 112 și în sensul direcționării apelurilor către 1791, atunci când se consideră că părintele unui copil bolnav poate fi ajutat de medicii de la “Peditel”.

serviciu telefonic de sfat medical pediatric de urgență

Serviciul telefonic de sfat medical pediatric de urgență are aprobare pentru un an de zile de la Ministerul Sănătății, precum și o finanțare în valoare de 42.000 de euro oferită de Fundația Vodafone România. La finalul anului, coordonatorii proiectului vor încerca să găsească alte finanțări. Horea Uioreanu, președintele Consiliului Județean, instituție care administrează Spitalul de Urgență pentru Copii Cluj, a promis că va acorda tot sprijinul acestui proiect.

Serviciul telefonic de sfat medical pediatric de urgență, “Peditel”, 1791 poate fi apelat de oriunde din țară. Deocamdată majoritatea apelurilor au fost efectuate din Cluj, însă câteva zeci de telefoane au fost date și din alte județe.

PEDITEL 1791 este un numar scurt cu tarif normal, diferit de serviciul national de urgenta 112.

sursa: http://www.agerpres.ro/

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.