Cum arată Ghidul porțiilor recomandate pentru un copil cu varsta de doi – șase ani? Scoala pentru Sanatate a realizat in acest sens un infografic, extrem de sugestiv. Numarul de portii zilnice sugerat reprezinta un prag maximal pentru copilul de sase ani, insa pentru micutii de doi-trei ani, numarul portiilor, recomandat, scade: patru de legume si fructe, trei de cereale, doua de lactate, una de carne.
Scoala pentru Sanatate sprijina adoptarea unui stil de viata sanatos pentru 8.000 de copii
Asociatia Scoala pentru Sanatate, infiintata de Daciana Sarbu, este partenera organizatiei Salvati Copiii Romania in cadrul proiectului “Alegeri sanatoase” – Program de promovare a stilului de viata sanatos pentru copii si adolescenti.
Programul Asociatiei Scoala pentru Sanatate este creat pentru a ajuta, in mod concret, promovarea principiilor vietii sanatoase in randul copiilor si adolescentilor, prin diseminarea de cunostinte utile cu ajutorul educatorilor, cadrelor didactice si medicilor scolari.Acest lucru se va intampla prin intermediul celor trei etape ale programului:
– Construirea programului modular de educatie pentru sanatate si promovarea unui stil de viata sanatos;
– Organizarea sesiunilor de training destinat peer-educatorilor, cadrelor didactice si medicilor scolari care vor facilita implementarea programului educational;
– Implementarea programului de educatie pentru sanatate in mai multe gradinite, scoli si licee din Bucuresti si 10 judete ale tarii.
Proiectul a debutat printr-un program de formare national in cadrul caruia 70 de profesionisti si voluntari din Bucuresti, Arges, Timis, Vaslui, Suceava, Neamt, Hunedoara, Brasov, Caras Severin, Dolj si Mures dezvolta competentele necesare implementarii programului educational si vor sprijini, pe parcursul unui an, adoptarea unui stil de viata sanatos de catre 8.000 de copii din invatamantul preuniversitar.
Daciana Sarbu: la Bruxelles am cerut o Strategie Europeana pentru sanatatea copilului
„Stilul de viata sanatos trebuie deprins de la varste cat mai mici, pentru a proteja copilul de obiceiuri nocive, care il pot imbolnavi. Acest lucru nu se poate realiza insa fara sprijin din partea educatorilor, cadrelor didactice, medicilor scolari. (…) La Bruxelles am cerut o Strategie Europeana pentru sanatatea copilului, care sa fie construita pe coordonate similare proiectului pe care il anuntam azi. E nevoie de un program integrat, finantat european, care sa ofere un cadru pentru dezvoltarea corecta a copilului, care sa-l ajute sa invete sa manance sanatos, sa se fereasca de fumat, alcool sau droguri. Proiectul construit impreuna cu Salvati Copiii poate functiona chiar ca program-pilot pentru ceea ce am propus la nivel european. Dincolo de educatie nutritionala, importanta este si imbunatatirea meniurilor din gradinite, cu ajutorul medicilor si nutritionistilor”, a afirmat Daciana Sarbu.