Incendiu la spital! 12 persoane intoxicate cu fum

0

Plan rosu de interventie activat, dupa un incendiu la Spitalul CFR din Simeria! Zeci de persoane au fost evacuate, 12 dintre ele – intoxicate cu fum.

Incendiul s-a produs, joi dupa-amiaza, la etajul unu al cladirii. La locul acestui incendiu au fost trimise patru autospeciale ale Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Hunedoara, dar si o autoscara. S-a actionat de urgenta pentru focul sa nu cuprinda intreaga cladire!

Circa 50 de persoane, pacienti si medici, au fost evacuate. Mai multe ambulante i-au transportat la alt spital, la cel din Deva, pe cei care se simteau mai rau.

“In timpul acestui incendiu nu a murit nicio persoana. A fost in spital o persoana decedata, dar aceasta incetase din viata cam cu doua ore inainte de izbucnirea incendiului, in jurul orei 14. Nu s-au inregistrat victime omenesti, ci doar pagube materiale”, a afirmat, potrivit Mediafax, Emil Risteiu, primarul orasului Simeria.

Acest incendiu – cauzat, probabil, de un scurtcircut electric

Flacarile au izbucnit la doua saloane, care erau in curs de renovare. Potrivit unui martor, citat de servuspress.ro, la originea acestui incendiu ar fi un scurtcircuit la instalatia electrica.

Share.

Leave A Reply