Consumul de substanţe halucinogene este în creştere

0

substante halucinogeneConsumul de substanţe psihotrope sau halucinogene în România a crescut de la 1,7% la 4,3% faţă de ultimul studiu, realizat în anii trecuţi, a afirmat sâmbătă preşedintele Agenţiei Române Antidrog, Sorin Oprea.

Oprea a participat la cea de-a doua conferinţă organizată de Societatea Română de Adicţie, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti şi Centrul de Evaluare şi Tratament al Toxico-dependenţelor pentru Tineri “Sfântul Stelian”, desfăşurată în perioada 17-19 octombrie.

Potrivit preşedintelui Agenţiei Române Antidrog, vârsta pacienţilor care consumă etnobotanice este cuprinsă la nivel naţional între 13 şi 25 de ani.

Potrivit studiilor realizate în rândul populaţiei de 16 ani şcolarizate, consumul de droguri se ridică la 10% iar cel de substanţe psihoactive este de 9%.

În opinia acestuia, “cauzele acestei creşteri sunt date, în special, de disponibilitatea lor pe piaţă, în special a celor etnobotanice, fenomen care, după închiderea magazinelor de desfacere a acestor produse, a continuat, traficul fiind mutat în prezent în zona ilicită pe internet”.

La rândul său, preşedintele Societăţii Române de Adicţie, Cristina Hudiţă, managerul Centrului de Evaluare şi Tratament al Toxico-dependenţelor pentru Tineri “Sfântul Stelian” din Capitală, a afirmat că “în România, practic, sunt mai puţini pacienţi care consumă substanţe etnobotanice, în schimb, a crescut numărul consumatorilor de heroină”.

De asemenea, a adăugat medicul, a crescut numărul consumatorilor de marijuana, deşi aceştia sunt doar ocazionali.

Ea a spus că la Spitalul “Sf. Stelian” au fost înregistraţi mai mult de 800 de pacienţi consumatori de heroină, internaţi pentru diferite probleme.

Hudiţă a mai menţionat că a crescut numărul pacienţilor infectaţi cu HIV care apelează la serviciile spitalului şi sunt orientaţi spre unităţile medicale care se ocupă cu tratarea acestei afecţiuni.

Tot la nivelul spitalului a crescut numărul dependenţilor de alcool şi al celor care abuzează de produse farmaceutice.

Conferinţa interdisciplinară cu tema “Adicţia 2013. Abuzul şi dependenţa. De la curiozitate la patologie” a reunit lideri ai vieţii medicale, academice şi ştiinţifice din România şi din străinătate care au dezbătut teme vizând atât problemele fizice, cât şi somatice ale dependenţilor de droguri, bolile asociate şi incriminarea consumului acestora, legislaţia în domeniu.

sursa: http://www.agerpres.ro/

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.