Trichineloza. Cauze, simptome, prevenire

0

Atentie de unde cumparati carnea de porc – va puteti imbolnavi de trichineloza! Iata de unde se trage boala, manifestarile ei si cum poate fi prevenita.

Trichineloza este o boala determinata de un vierme nematod, Trichinella spiralis, care ajunge in organismul uman in urma consumului de carne infestata.

Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor recomanda pentru evitarea posibilelor toxiinfectii alimentare si evitarea posibilei infestari cu parazitul Trichinella spiralis:

– Cumparati carnea de porc, produse sau preparate obtinute din aceasta, numai din locuri sau spatii autorizate si supravegheate sanitar-veterinar!
Sacrificarea porcului si consumarea acestuia in familie sau vanzarea de carne sau de produse obtinute de la acesta, fara controlul sanitar veterinar, poate avea consecinte grave: daca porcul este bolnav de trichineloza sau de o alta boala infectioasa, prin vanzarea necontrolata riscati sa imbolnaviti alti oameni de trichineloza sau alte animale, iar raspandirea bolilor la animale sau om se pedepseste, conform legii.

Solicitati vizita medicului veterinar inainte de sacrificarea porcului, pentru a:
– verifica starea de sanatate a animalului inainte de sacrificare;
– da sfaturi utile privind probele ce trebuie luate la sacrificare si analizele ce trebuie facute pentru a va garanta propria dumneavoastra sanatate;
– asoma porcul inaintea sacrificarii – a scuti animalul de suferinta.

In situatia in care medicul veterinar constata ca porcul dumneavoastra este bolnav, nu riscati vanzarea, sacrificarea si consumul carnii. Veti fi despagubit de stat la valoarea de piata a animalului.

Nu consumati carnea de porc si nu o preparati, pana nu obtineti de la medicul veterinar atestatul ca a fost examinata pentru trichineloza, cu rezultat negativ. Recomandarea este valabila si pentru carnea obtinuta de la porcii mistreti.

Comercializarea carnii de porc neexpertizata sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor se sanctioneaza cu amenzi de pana la 40.000 lei. Daca cel care a cumparat porcul este verificat in trafic de autoritati si nu prezinta documentele sanitare veterinare necesare, cumparatorul, dar si vanzatorul sunt pasibili de sanctiuni, iar animalele sunt confiscate si ucise fara a se oferi despagubiri.

Este interzisa sacrificarea porcilor si comercializarea carnii in targurile de animale si in vecinatatea acestora! Este interzisa vanzarea porcilor vii, fara control sanitar veterinar, la “samsari”, sau in alte locuri neaprobate sanitar veterinar!

Numarul de telefon al „Call Center”-ului A.N.S.V.S.A. este 0800 826 787 si poate fi apelat gratuit de catre cetateni, din orice retea de telefonie, pentru a sesiza nereguli in domeniul sigurantei alimentelor.

Trichineloza – sararea, afumarea sau uscarea carnii nu distrug larvele

Factorii favorizanti ai imbolnavirii cu trichineloza la om sunt reprezentati de:
– Consumul carnii de porc sau vanat neexaminata trichineloscopic.
– Unele obiceiuri culinare: prepararea “in sange” sau consumul de preparate crude sau insuficient prelucrate termic: pastrama, carnat uscat sau afumat, sunca.
– Achizitionarea de catre populatie a carnii din alte locuri decat centrele comerciale specializate .
– Taierea clandestina a animalelor.

Procedeele de sarare, afumare sau uscare a carnii nu distrug larvele! La om, majoritatea infectiilor sunt asimptomatice, insa exista si forme clinice de boala cu evolutie severa, care pot cauza moartea prin complicatiile pe care le produc.

Manifestarea clinica a bolii – trichineloza – depinde de cantitatea de carne ingerata, de masivitatea infestarii ei si de rezistenta organismului. Urmatoarele semne clinice sunt sugestive pentru diagnostic: tulburari digestive (dureri abdominale, diaree, greturi, varsaturi), care apar la una-doua zile dupa consumul de carne infestata, febra, edeme palpebrale si faciale, insotite de conjunctivita, dureri musculare si adinamie (scadere accentuata a fortei musculare). Boala nu se transmite intre oameni.

In cazul aparitiei de simptome de trichineloza dupa consumul de carne de porc sau vanat, va recomandam sa va prezentati de urgenta la medic!

Share.

Leave A Reply