Complicatii de temut pentru persoanele cu diabet zaharat

0

piciorul diabetic1 din 5 persoane cu diabet zaharat ar putea avea o ulcerație la nivelul picioarelor la un moment dat în viață, iar aceasta, nediagnosticata şi netratată la timp, poate impune efectuarea de amputaţii mai mult sau mai puţin extinse ale membrelor inferioare.

Acest lucru a fost constatat de către specialiștii prezenți la Prima Conferință Națională de Neuropatie Diabetică și Picior Diabetic, cu participare internațională – Neurodiab 2013.

Este extrem de important ca persoanele cu diabet zaharat să fie informate asupra posibilelor complicaţii la nivelul picioarelor (neuropatia, arteriopatia şi deformările picioarelor), să recunoască primele manifestări ale acestora, să se adreseze specialiştilor şi să urmeze sfaturile primite. De asemenea, profesioniștii implicați în managementul persoanelor cu diabet zaharat și neuropatie diabetică, fie că vorbim despre medici de familie, diabetologi, neurologi, internişti sau asistenți medicali, ar trebui să acorde o atenție sporită diagnosticului precoce al acestor complicaţii.

Principalii factori de risc în apariția ulceraţiilor sunt neuropatia diabetică, boala periferică arterială și diferitele traumatisme (de cele mai multe ori aparent minore, produse de o încălţăminte nepotrivită) ale piciorului la pacienții cu diabet zaharat. 85% dintre amputațiile de membre inferioare la pacienţii cu diabet sunt precedate de ulceraţii .

”Principalele modalități de prevenție ale complicaţiilor piciorului diabetic sunt educația pacientului cu diabet zaharat cu privire la managementul corect al acestei afecțiuni în preîntâmpinarea complicațiilor, examinarea zilnică a picioarelor, îngrijirea corectă a acestora și purtarea unei încălțăminte adecvate. De asemenea, ar trebui să fie o regulă pentru un medic care are în grijă persoane cu diabet zaharat ca cel puţin o dată pe an să le efectueze examinarea cu atenție a picioarele, pentru depistarea neuropatiei, arteriopatiei sau a unor posibile leziuni, deoarece în multe cazuri pacienții îşi pierd sensibilitatea pentru durere şi nu simt că au o rană”, a declarat conf.dr. Ioan Andrei Vereșiu, președintele Societății de Neuropatie Diabetică.

piciorul diabeticConform conf.dr. Ioan Andrei Vereșiu, pacienții cu diabet zaharat ar trebui să țină cont de o serie de reguli de igienă și îngrijire a picioarelor – „Cele zece porunci ale piciorului diabetic” – indicaţii care pot contribui decisiv la prevenirea și diagnosticarea precoce complicaţiilor piciorului diabetic:
• Inspectați-vă zilnic picioarele; folosiți o oglindă sau rugaţi o altă persoană să vă ajute.
• Spălaţi-vă zilnic picioarele cu grijă.
• Stergeţi-vă picioarele cu atenţie; nu lăsaţi umed spaţiul dintre degete, deoarece umezeala favorizează apariţia micozelor.
• Aplicaţi pe picioare creme hidratante pentru îngrijirea pielii; pe pielea uscată apar fisuri şi în felul acesta se pot produce infecţii.
• Unghiile trebuie tăiate cu atenție, drept, nu prea scurt. Folosiţi pile pentru a nu avea colţuri ascuţite.
• Folosiţi numai încălţăminte adecvată, niciodată cu barete. Pantofii noi se vor purta progresiv pentru acomodare.
• Nu umblaţi desculţ sau doar cu ciorapi.
• Folosiţi ciorapi care absorb transpiraţia, care permit picioarelor să se aerisească şi să se menţină uscate.
• Senzaţia de picioare reci dispare doar prin tratament adecvat, prescris de medic, şi nicidecum prin încălzirea lor cu sticle, cărămizi sau apropierea de foc. Acestea pot provoca arsuri grave.
• Adresaţi-vă imediat medicului: dacă apar dureri în picioare sau, din contră, dacă remarcaţi că şi-au pierdut sensibilitatea; dacă apar deformări, vezicule, ulceraţii, fisuri, roseaţă, hemoragii sau atrofii musculare la nivelul picioarelor.


Prima Conferință Națională de Neuropatie Diabetică și Picior Diabetic, cu participare internațională – Neurodiab 2013 a reunit specialiști de renume din țară și străinătate, care au dezbătut pluridisciplinar, în plen şi în cadrul unor workshop-uri dedicate, problematica neuropatiei diabetice şi a piciorului diabetic.

Rolul dezbaterilor a vizat abordarea neuropatiei diabetice şi a piciorului diabetic din perpectiva diabetologilor, neurologilor, chirurgilor, a radiologilor intervenționiști şi nu în ultimul rând a kinetoterapeutilor, pentru a mai bună înțelegere a afecțiunii și a importanței muncii în echipă în ceea ce privește managementul pacienților care se confruntă cu această complicație gravă a diabetului zaharat.

 

Share.

Leave A Reply