Vitamina... fermecata. Copii si parinti! Ce sa mancam

Vitamina… fermecata. Copii si parinti! Ce trebuie sa mancam

0

Copii si parinti! Vorbim de cutare vitamina, dar stim cat e de buna la dezvoltarea corpului si in ce alimente o gasim? Dar minerale? Iata ce trebuie sa avem in farfurie pentru a fi sanatosi.

Iata informatii de baza despre o anume vitamina

Vitamina A (Retinol) – Esentiala in crestere, pentru vedere, piele, par si unghii sanatoase. Surse: oua (galbenus), lactate, caise, capsuni, pepene, rosii, morcovi, dovleac, varza alba, spanac, ardei verde, broccoli.

Vitamina B1 (Tiamina) – Constituent al enzimelor implicate in metabolismul glucidelor. Surse: cereale, paine integrala, fulgi de ovaz, paste fainoase din cereale integrale, zarzavaturi cu frunze verzi, orez, mazare proaspata, linte uscata, cartofi.

Vitamina B2 (Riboflavina) – Constituent a peste 60 de enzime, importanta in multe procese metabolice, mai ales in metabolismul proteinelor. Surse: lapte degresat, lactate (branza de vaci, iaurt), paine integrala, cereale, zarzavaturi cu frunze verzi, varza alba, broccoli.

Vitamina B6 (Piridoxina) – Pentru dinti, sange si sistemul nervos. Surse: nuci, cereale integrale, cartofi, lapte si lactate, galbenus, carne, peste.

Vitamina B12 (Cobalamina) – In prevenirea diferitelor tipuri de anemie, pentru crestere si sistemul nervos. Surse: carne, peste, iaurt, lapte, branza, cascaval, oua, branza de vaci.

Vitamina C (Acid ascorbic) – Pentru dinti, gingii, oase, pentru constructia si mentinerea fiecarei celule din organism si a vaselor de sange. Surse: citrice, cirese, kiwi, coacaze negre, portocale, capsuni, ardei verde, rosii, cartofi, conopida, broccoli, zarzavaturi cu frunze verzi.

Vitamina D (Calciferol) – Dezvoltarea oaselor, ajuta organismul pentru a metaboliza calciul si fosforul. Surse: peste, oua, cascaval, unt, ciuperci, varza, spanac.

Vitamina E (Tocoferol) – incetineste procesul de imbatranire a organismului. Surse: uleiuri vegetale presate la rece, cereale integrale, zarzavaturi cu frunze verzi, nuci, arahide, alune, unt, oua (galbenus).

Niacina (Acid nicotinic) – Functie centrala in metabolism, necesara pentru transformarea alimentelor in energie. Surse: cereale, nuci, soia, carne, zarzavaturi cu frunze verzi, cereale integrale.

Biotina – Ajuta organismul in metabolizarea grasimii. Surse: oua, lapte, zarzavaturi cu frunze verzi, carne.

Acid folic – Previne diferitele forme de anemie, esential pentru crestere la copii. Surse: varza, spanac, praz, conopida, fasole, boabe de soia, mazare, salata verde, zarzavaturi cu frunze verzi, lapte.

Acid pantotenic – Necesar pentru transformarea alimentelor in energie. Surse: oua, zarzavaturi cu frunze verzi, mazare.

Iata informatii de baza despre un anume mineral

Calciu – Constituent esential al oaselor si dintilor, activeaza nervii, muschii, intervine in coagularea sangelui. Surse: lapte, branza de vaci, cascaval, zer, zarzavaturi cu frunze verzi, varza alba, spanac, mazare, fasole uscata, nuci.

Potasiu – Mentine schimburile normale intre celule, esential pentru functia inimii. Surse: fasole, mazare, linte, nuci, spanac, ciuperci champignon, gulii, rosii, banane, struguri, cirese, vinete, lapte degresat, lactate.

Magneziu – Dezvoltarea oaselor si muschilor. Surse: paine integrala, paste fainoase, orez nedecorticat, fasole alba uscata, cartofi, banane, alune de pamant, pui, peste.

Fier – Constituent al hemoglobinei din sange, al muschilor. Surse: carne, paine de secara, spanac, cartofi, fasole, mazare, linte, fructe uscate, nuci

Zinc – Pentru construirea proteinelor, pentru crestere. Surse: paine integrala, fulgi de ovaz, seminte de susan, seminte de floarea soarelui

Cupru – Ajuta organismul in folosirea energiei proprii. Surse: peste, nuci, mazare, fasole

Iod – Ajuta organismul in folosirea energiei proprii. Surse: peste oceanic, oua, lapte, sare iodata

Fosfor – Intra in constitutia scheletului, dintilor, celulelor, implicat in obtinerea de energie necesara organismului. Surse: iaurt, lapte, lactate, oua, pui, peste, fasole, broccoli, porumb, fructe uscate, legume, nuci, susan, dovleac, seminte de floarea soarelui, se arata intr-o brosura privind alimentatia la copii, intitulata “Ce trebuie sa mancam ca sa fim puternici si destepti?”, facuta publica de DSP Bucuresti.

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.